|
După o perioadă de antrenamente „spartane”, azi şi mâine elevii lui Rednic vor avea primele amicale din acest an.
Aflaţi la pregătire în Antalya încă de pe 20 ianuarie, pentru dinamovişti a venit vremea lucrărilor de control. Oră deschisă, cu inspecţie de la centru. Aşa cum procedează la fiecare cantonament, Cristi Borcea şi Vasile Turcu au plecat să vadă cum şi-au făcut temele până în prezent Dănciulescu şi compania. Sturm Graz este prima ecuaţie care trebuie rezolvată de către „câini”, astăzi, de la ora 15:00, iar apoi, pentru ultima zi din primul turneu al iernii, roş-albii trebuie să pună în practică formulele tactice ale lui Rednic în faţa cehilor de la Banik Ostrava. Odată ajunşi în Turcia, Borcea şi Turcu vor avea de rezolvat şi problema lui Julio Cesar. Dinamoviştii încearcă să scape de brazilianul cu nota scăzută la purtare, mai ales că au rezolvat întoarcerea lui Moţi. Sud-americanul a primit termen şi hârtie să-şi găsească echipă, data este 31 ianuarie, suma: 600.000 de dolari.
„Badea mă crede Ministerul de Finanţe“
Adrian Porumboiu i-a acuzat şi ieri pe dinamovişti că nu au virat banii pentru transferul lui Ousmane N’Doye. „ „Domnul Badea m-a sunat şi mi-a cerut o reeşalonare a sumei. I-am spus că nu sunt Ministerul de Finanţe. Mai au să-mi dea zece miliarde de lei. Până acum am primit doar opt”, a spus finanţatorul moldovenilor la Contraatac.
|
|
Sfat pentru conducătorii de cluburi: nu e tocmai indicat să vă lăsaţi jucătorii singuri la controale medicale. Există riscul să nu se mai întoarcă!
În pauza de iarnă, Marius Niculae a făcut o vizită în Portugalia. Mai de voie, mai de nevoie, atacantul dinamovist a ajuns şi la baza sportivă a fostei sale echipe, Sporting Lisabona. „Săgeată” trebuia să efectueze un consult medical, genunchiul la care a fost operat cauzându-i mai multe neplăceri în turul campionatului. Ajuns în fieful lusitanilor, românul a rămas plăcut surprins atât de faptul că nu a fost uitat, cât şi de tratamentul gazdelor. Pentru început a fost oprit de către un echipaj al poliţiei în timp ce se afla la volan, oamenii legii taxând o greşeală în trafic a dinamovistului cu un autograf. În vestiar, vârful s-a întâlnit cu foştii colegi din 2001. Paulo Bentu, ajuns între timp antrenor pe „Alvalade”, şi Pedro Barbosa, recalificat peste ani din mijlocaş ofensiv în director sportiv. Prima impresie? „Marius, ce te-ai îngrăşat! Treci pe cântar!”, a fost replica autoritară a tehnicianului. „ Hai că nu e chiar aşa de rău! Nu vrei să rămâi aici? Mergem acum şi semnăm actele”, a fost propunerea lui Barbosa. „Săgeata” însă „a driblat” iniţiativa fostului său coleg: „Vreau să văd ce metode are Paulo (n.r. Bento), iar apoi mai discutăm”. Vizita românului s-a încheiat la şedinţa de pregătire a celor de la Sporting.
|
|
|
Moţi chiar le-a dat emoţii „câinilor” că nu se va putea întoarce în „Ştefan cel Mare”! De vină n-au fost nici Siena nici jucătorul, ci regulamentele şi statutele FIFA, la care se subordonează şi Federaţia Română de Fotbal.
Ce spun acestea? Că un fotbalist nu poate evolua la mai mult de două echipe în acelaşi sezon. Iar Dinamo a fost considerată, la un moment dat, în timpul negocierilor pentru repatrierea lui Moţi, a treia formaţie, implicit al treilea contract. Aceasta deşi fundaşul de 24 de ani ajunsese la Siena în august 2008 tocmai din curtea “câinilor”. La prima vedere, cazul dinamovistului se încadrează în regulamentele FIFA numai pe jumătate. Forul internațional spune că un fotbalist are voie să se legitimeze de trei ori într-un an competiţional, dar poate juca numai pentru două cluburi.
„Se interpretează ca la Lăcătuş”
Teoretic, Moţi a ajuns acum la a treia echipă din cadrul sezonului 2008-2009. A jucat în perioada iulie-august la Dinamo, septembrie-ianuarie la Siena, iar în primăvară va evolua din nou pentru roş-albi. Mai mult decât atât, repatrierea lui Cosmin nu este o simplă revenire după împrumut, ci chiar un transfer, având în vedere că Borcea i-a restituit Sienei 250.000 de euro. „Cazul lui Moţi s-a interpretat ca la Lăcătuş, care nu avea voie să semneze două contracte în Liga I în acelaşi sezon. S-a considerat că revenind tot la Steaua antrenorul se întoarce practic la acelaşi acord, aşa că i s-a dat undă verde. La fel procedăm şi cu Moţi, care, probabil, va reveni la vechiul contract de la Dinamo, deci nu putem vorbi de un al treilea acord”, ne-au declarat surse din cadrul Ligii Profesioniste de Fotbal.
Moţi ajunge mâine în ţară
Deşi era aşteptat încă de ieri, Cosmin Moţi va ajunge abia mâine în ţară. Decizia a venit după ce antrenorul Sienei i-a comunicat fundaşului că va face parte din lotul echipei pentru partida de azi cu Cagliari. Apoi, mâine-dimineaţă jucătorul se va îndrepta către Reşiţa, oraşul natal, pentru ca vineri, în ziua în care alb-roşiii revin din Antalya, să ajungă în „Ştefan cel Mare”.
Julio Cesar a bătut palma cu Gaziantep
Fostul „galactic” s-a înţeles cu cei de la Gaziantepspor şi va achita 200.000 de euro din propriul buzunar ca să-şi rezilieze contractul cu Dinamo. Astfel, apărătorul va returna jumătate din suma încasată în momentul în care a bătut palma cu roş-albii. Julio Cesar va semna o înţelegere valabilă pe un a
|
|
|
Adrian Porumboiu, patronul Vasluiului, a continuat atacul virulent la adresa celor de la Dinamo. După ce a dezvăluit luni că Borcea i-a spus că vorbea de mult cu N'Doye, astăzi, finanţatorul vasluian a mai relatat un episod al "telenovelei". Porumboiu afirmă că senegalezul nici nu ar fi vrut să joace în partida cu Rapid!
"Borcea mi-a spus să îi mulţumesc că N'Doye a jucat în meciul cu Rapid, că el nu a vrut să joace atunci. Am rămas stupefiat. Eu am pierdut nişte bani, dar nu e problemă. L-am chemat pe N'Doye la mine în birou după meciul cu Dinamo, am simţit că e ceva necurat”, a afirmat Porumboiu
|
|
|
Gabi Tamaş, fundaşul central al lui Dinamo şi al naţionalei, a coment atacul lui Gică Popescu la adresa "repatriatului" Niculescu. Tamaş a afirmat că nu e de acord cu afirmaţiile "Baciului", dar nu-i poate replica acestuia pentru că a fost un jucător prea mare. Tamaş spune însă că vrea ca Niculescu să prindă un retur de senzaţie, pentru a le da o palmă morală celor care l-au criticat.
"E normal să te deranjeze când te critică cineva, dar nu poţi să-i spui nimic lui Popescu pentru că a fost un jucător prea mare. E normal ca Niculescu să fie afectat. Gică Popescu dacă are ceva cu Dinamo să-i spună conducerii, să nu se ia de jucători. Vreau ca revelaţia returului să fie Niculescu, pentru a le da o palmă tuturor celor care l-au criticat", a spus Tamaş, la gsptv.
|
|
|
Victoria CFR-ului din meciul de pregătire cu Partizan Belgrad le-a dat aripi oficialilor campioanei. Iuliu Mureşan a declarat că succesul de astăzi, contra unui adversar puternic, va ajuta foarte mult moralul echipei.
Preşedintele ardelenilor a mai spus că speră ca formaţia din Gruia să detroneze liderul Dinamo după primele 6 etape din retur.
"E foarte bine pentru moralul nostru că am câştigat. Am avut emoţii mari la meciul cu Partizan, dar am jucat bine şi ne-am impus clar. A înscris speranţa noastră, Traore. Era normal ca Rednic să ne spioneze, şi noi mergem să vedem cum joacă alte echipe. Avem un joc colectiv bun, suntem puternici. Noi suntem primii contracandidaţi ai lui Dinamo, dar sper ca după primele 6 etape din retur să îi ajungem şi chiar să îi întrecem!", a spus Iuliu Mureşan la gsptv.
|
|
|
<< Start < Prev 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 Next > End >>
|
| Results 7 - 12 of 57 |