LIGA I 08/09

July 22nd, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

Imi cer scuze cititorilor pentru scurta perioada in care nu am mai postat nimic pe blog , dar de astazi imi reiau activitatea , si incep cu o avancronica a sezonului  fotbalistic romanesc ce sta sa inceapa . Acest campionat este dupa parerea specialistilor unul dintre cele mai aprinse din istoria primei ligi de fotbal din Romania , atat in varful clasamentului pentru o participare in cupele europene , cat si in partea de jos, la retorgradare , unde lupta va fi de asemenea apriga , posibil pana in ultima etapa ca si in sezonul recent incheiat .

Favoritele la titlude anul acesta sunt ca de obicei cele 3 echipe bucurestene : Rapid, Steaua, Dinamo , campioana en-titre CFR Cluj , la care s-ar mai putea adauga Timisoara .

CFR Cluj este considerata marea favorita la castigarea  acestei editii de campionat . Formatia clujeana a resuit in aceasta vara sa isi pastreze acelasi nucleu de jucatori cu care a castigat titlul anul trecut , iar pe langa acestia , sefii echipei din Gruia au reusit sa mai transfere alti jucatori valorosi , cu care , spera ei sa faca o figura frumoasa in Champions League , unde va avea prezenta in grupe garantata . Astfel , CFR va ataca acest sezon cu aceeasi banca tehnica pe care a avut-o si anul trecut , in frunte cu Ioan ANDONE , care anul acesta se poate baza pe un lot de jucatori vizibil imbunatatit atat numeric cat si valoric prin aducerea unor jucatori ca : Sanchez Prette  , Hugo Alcantara , Ignacio Casanave , Alvaro Pereira , Oberman si Yousuf Kone . De altfel , conducatorii clujeni au anuntat ca in acest an vor alinia doua echipe , una din campionat si alta care sa faca fata in Liga Campionilor .

RAPID Bucuresti este a doua candidata la titlu anul acesta . Giulestenii par cei mai in masura sa puna probleme Clujului in acest an , un an in care in organigrama clubului au aparut modificari importante , in frunte cu schimbarea poatronului , a antrenorului si o remaniere serioasa a lotului de jucatori . Odata cu instalarea lui Fatih Taher in functia de patron al clubului , se pare ca Rapidul intra intr-o noua era si  are parte de un nou inceput , un inceput in care isi pun bazele in Jose PESEIRO , fostul antrenor principal al echipelor Sporting Lisabona si Panathinaikos , dar si secundul lui Queiroz la Real Madrid . In aceasta vara , giulestenii au renuntat la o parte din jucatorii de anul trecut cum ar fi : Lucian Burdujan , Emil Dica , Stefan Grigorie , Philipe Leonard si Pancu , cedat gratis  rusilor de la Terek Groznii . Acestei liste i se mai adauga si Cristian Sapunaru , transferat la FC Porto in schimbul sumei de 6 milioane de euro . La capitolul sosiri , rapidistii se pot lauda cu o campanie de achizitii importanta , conducerea clbului din Grant reusind sa transfere jucatori ca Juliano Spadacio , Ricardo Fernandez , Stefan Mardare , Urko Pardo , Julio Cesar si cei doi jucatori de Liga Campionilor imprumutati de la Fc Porto , Joao Paulo Andrade si Claudio Mejolaro ” Pitbull” .  Cu un antrenor cu nume in fotbalul european , cu jucatori valorosi , cu o conducere cu ambitii mari si cu suporterii de partea sa ,  RAPID are tot dreptul sa spere ca anul acesta va reusi sa castige cel de al 4-lea titlu din istorie .

DINAMO este o echipa care in fiecare an isi propune maximum , fiind una dintre cele 3 echipe din Bucuresti care este obisnuita cu marea performanta . Cainii au ca atuu in acest an dorinta de revansa pentru sezonul recent incheiat , campionat  in care au dezamagit asteptarile fanilor . Conducerea a fos mereu un punct forte in cadrul clubului din Stefan cel  Mare , si asteptarile actionarilor sunt mari pentru acest an . Dinamovistii vor sa “dea lovitura” prin readucerea lui Mircea Rednic la carma echipei , dar acest lucru le poate fi fatal in incercarea lor de a isi reface unitatea grupului , pierduta tocmai in mandatul trecut al Puriului .  Cu o campanie de achizitii mai mult decat modesta , Dinamo se bazeaza in continuare pe jucatorii cu care a inceput si sezonul trecut . Cel mai puternic compartiment in jocul dinamovistilor va ramane probabil atacul format din cuplul Bratu-Danciulescu . Ramane de vazut insa daca Rednic va putea sa faca din Dinamo o echipa sau daca va reusi “performanta” sa strice din nou mersul echipei asa cum a facut in trecut la Dinamo si Rapid .

STEAUA este cea de a 3-a echipa din capitala ce se lupa an de an la titlu , o echipa invatata sa castige , o formatie care nu stie ce inseamna un sezon compromis . Steaua este echipa care nu stie sa piarda , echipa careia succesul i-a fost daruit si nu castigat . Cu Becali la conducere Steaua a reusit sa obtina cele mai bune rezultate ale fotbalului romanesc din ultimul timp , chiar daca aceste succese au fost doar rezultatul banilor aruncati in stanga si in dreapta , si nu in alcatuirea unei formatii de rang european asa cum suporterii stelei isi doresc . Cu Lacatus pe banca tehnica si cu jucatorii adusi in acesta vara , jucatori ca  : Bogdan Stancu , Janos Szekely , Tiago Gomes , Arthuro , Kapetanos si probabil Toja , stelistii vor sa atace in acest an pe 3 fronturi : Campionatul , Cupa si o accedere in Liga Campionilor . De remarcat faptul ca din toti acesti jucatori doar Stancu si Szekely se ridica la valoarea ceruta de galonatul club din Ghencea . Ca si in cazul lui Dinamo , Steaua se bazeaza mai mult pe forta conducerii decat pe cea a valorii jucatorilor si foarte probabil va reusi din nou sa lupte pana la sfarsit pentru cele 3 obiective .

AddThis Social Bookmark Button

Sneijder: “Transferul lui Ronaldo ar putea afecta echilibrul de la Real Madrid”

July 16th, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

sneijder.jpgInternationalul olandez nu crede ca un eventual transfer al lui Cristiano Ronaldo ar fi bun pentru Real Madrid din cauza efectului pe care l-ar avea salariul sau asupra echipei. “Adevarul este ca ar putea aparea un pic de invidie la Real. Ar fi rau ca un jucator sa aiba salariul mult mai mare decit al celorlalti”, a declarat Wesley Sneijder. “Nu e vorba de mine, pe mine nu ma intereseaza cit primeste, dar stiu ca pe unii colegi ii deranjeaza”. In cazul in care madrilenii il vor cumpara pe Ronaldo de la Manchester, portughezul ar incasa 10 milioane de euro anual pe Santiago Bernabeu. Sneijder a incheiat subiectul “Ronaldo”: “Madridul nici nu mai are nevoie de achizitii. Are un superlot”.

In acelasi interviu aparut in cotidianul spaniol AS, Sneijder confirma ca Rafael van der Vaart (Hamburg), curtat insistent de Real, doreste sa poarte tricoul blanco: “Am vorbit cu el, stiu cit de mult ar vrea sa joace la Real”.

AddThis Social Bookmark Button

Pitbull: “Rapid este un club mare în Europa, vreau să joc aici!”

July 16th, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

Claudio “Pitbull” Mejolaro este aşteptat să sosească la Bucureşti pentru a începe pregătirea alături de giuleşteni. Acesta a fost împrumutat de Porto la Rapid, ca parte în transferul lui Săpunaru.

“Sper să mă înţeleg cu oficialii şi să ajung cît mai repede la Bucureşti. Rapid este un club mare în Europa şi vreau să joc la ei! Am vorbit cu antrenorul, cu cîţiva colegi de acolo şi cred că este o opţiune bună. Mă fascinează ideea de a juca în competiţiile europene. Peseiro este un antrenor mare în viziunea mea şi a contat mult numirea lui, poate altfel n-aş fi venit în România”, a spus Pitbull

 

AddThis Social Bookmark Button

Tamas spre Celtic

July 15th, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

Luni dimineaţă, Gabriel Tamaş urma să plece la Glasgow, pentru a discuta ultimele detalii ale transferului său de la Auxerre la Celtic, însă un telefon primit de la Ioan Becali i-a dat planurile peste cap. Tratativele cu Celtic au intrat în impas şi jucătorul a rămas acasă, la Braşov, sperând ca lucrurile să se rezolve cât mai repede, mai ales că, aşteptând să plece la Glasgow, el nu s-a mai prezentat la reunirea lui Auxerre. Internaţionalul român îşi va face apariţia astăzi la pregătirile formaţiei franceze şi va aştepta perfectarea actelor la Auxerre. De acestea se ocupă Ioan Becali, care se află de ieri la Glasgow, pentru a-i convinge pe şefii lui Celtic că suma de 5 milioane de euro cerută de francezi nu e mare în raport cu valoarea jucătorului. După amicalul Celtic – Unirea Urziceni, disputat aseară, Giovani a avut o întrevedere cu managerul Strachan şi cu ceilalţi oficiali ai scoţienilor, pentru a stabili detaliile transferului, care se vrea perfectat zilele acestea. Pe de altă parte, conform unei părţi a presei din Scoţia, Celtic ia în calcul şi varianta ca transferul să nu se realizeze şi merge şi pe altă pistă. „Catolicii” s-au orientat spre fundaşul sârb Marko Basa, de 25 de ani, care evoluează la Le Mans. Gruparea franceză cere însă pe Basa nouă milioane de euro.

AddThis Social Bookmark Button

Pancu: “Oferta e foarte buna pentru varsta mea”

July 3rd, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

Daniel Pancu a sosit azi la prînz în România şi îşi va face face bagajele pentru a pleca la noua sa echipă, Terek Groznîi


  

“Probabil că plec, voi semna pe doi ani. A contat cel mai mult că e Petre acolo, dacă nu era alt român nu mă duceam. A fost şi dorinţa conducerii, dar Peseiro la început mi-a zis că mizează pe mine.

Este un campionat mai puternic decît cel din România, probabil că e ultima provocare pentru mine. Nu mi-e frică de nimic, doar de Dumnezeu, ştiu că Groznîi e un oraş liniştit. Oferta a fost foarte bună pentru vîrsta mea, am avut şi mai bune dar de acolo vreau să ajung să joc la campioana Rusiei.

Asta e ultima despărţire de Rapid, poate mă voi întoarce ca antrenor sau în conducere. Dacă suporterii sînt supăraţi înseamnă că mă iubesc”, a spus Pancu la sosirea în ţară.

AddThis Social Bookmark Button

Iancu vrea Steaua in “B”

May 8th, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive No Comments »

Iancu socheaza si spune ca FRF e gata s-o pice pe Steaua in B, daca se doveste ca Becali a incercat sa dea mita: “Cine este Steaua: a luat bataie de la Iasi, de la Poli, care a batut Rapidul, cum l-a batut. Cine este Steaua, cine este Gigi Becali? Cred ca el il confunda pe Dumnezeu cu dracu. Competitia asta nu scade fara Steaua. Eu nu pot sa-mi las inteligenta jignita crezand ca Becali s-a dus la Cluj pentru a cumpara un teren. Va fi un moment 0, cand Steaua va retrograda. Cuvintele astea ma costa 1 miliard pentru ca Steaua trebuie retrogradata. Comitetul Executiv a modificat regulamentul ca s-o poata retrograda pe Steaua”, a spus Marian Iancu intr-o emisiune televizata.

AddThis Social Bookmark Button

RAPID-”Farmecul vietii”

May 7th, 2008 VDA Posted in Stiri Sportive 2 Comments »

Rapidul a facut spectacol la Vaslui! Giulestenii au incheiat sezonul cu o ploaie de goluri! Hattrickul lui  Despotovic si Lazar au facut show cu Vasluiul lui Porumboiu. Rapidul incheie pe 3 campionatul iar Vasluiul e pe loc de Intertoto.
Rapid deschide scorul prin Despotovic in minutul 18, atacantul sarb sutand la coltul lung fara speranta pentru Haisan. 10 minute mai tarziu Rapid isi majoreaza avantajul prin acelasi Despotovic. A fost o faza creata excelent de Burdujan in marginea careului, a urmat pasa in careu la Despotovic, care l-a invins pe Haisan cu un sut superb la vinclu.Despotovic este de neoprit, atacantul din Serbia invingandu-l pe Haisan si in minutul 44 cu o reluare din fata portii, dupa ce acesta a scapat balonul centrat de Cesinha. Lazar inscrie si el in minutul 58. Dubla lui Temwanjera reduce din diferenta pentru echipa moldava dar nimic notabil nu se mai intampla pana la final cu exceptia eliminarilor din finalul meciului cand 3 jucatori au fost trimisi la cabine. Notabila este insa evolutia atacantului Rapidului,Ranko Despotovic care a reusit in acest meci sa inscrie mai multe goluri decat in tot campionatul.Este de asteptat decizia conducerii echipei din Grant in privinta lui si a portughezului Joao Paolo,stiut fiind faptul ca Paolo,Vasco Matos si Despotovic nu au rupt gura targului.Daca in privinta celor 2 atacanti este de preferat sa fie pastrati in lot si campionatul viitor deoarece  sunt jucatori talentati dar care se acomodeaza mai greu,celalat portughez adus in iarna,Matos nu este jucator de pretentiile clubului giulestean si este foarte probabil sa nu mai fie pastrat odata cu venirea lui Boloni.

AddThis Social Bookmark Button

Metamorfoza Stelei

March 7th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

Steaua va întîlni mîine, în deplasare, pe Pandurii Tîrgu Jiu, în cadrul etapei cu numărul XXII a Ligii I.

În meciul tur, roş-albaştrii nu reuşeau să învingă pe Pandurii acasă, partida terminîndu-se la egalitate, scor 0 - 0. Acestea erau primele puncte pierdute în Ghencea de Marius Lăcătuş, ca antrenor al Stelei. Mai mult decît atît, în urma jocului extrem de slab, Steaua producea o mare dezamăgire, atît în rîndul suporterilor, cît şi în rîndul oamenilor de fotbal. Semieşecul roş-albaştrilor lăsa să se vadă degringolada în care se afla vicecampioana României, în condiţiile în care trupa lui Eugen Neagoe reuşea să smulgă două puncte Stelei, fără 7 jucători de bază, cinci dintre ei fiind accidentaţi şi doi suspendaţi.

“Nu prea mai este foarte mult de spus. Am jucat lent şi previzibil, nu am pus decît foarte rar în pericol poarta adversă. Nu se poate spune că jucătorii nu-şi doresc victoria, dar atît pot ei”, declara Lăcătuş la finalul meciului.

“Steaua nu mai are jucători de valoare. Nu m-am aşteptat la acest rezultat şi nu-i prevăd un viitor strălucit Stelei. Dacă continuă să joace aşa, Steaua nu va prinde primele 6 locuri în campionat. Trebuie să aducă 4 - 5 jucători de valoare în această iarnă, pentru că aceştia nu pot să alerge”, spunea si Dumitru Dragomir.

Este exact ceea ce s-a întîmplat între timp la Steaua. Oficialii din Ghencea au transferat cinci jucători de valoare, sud-americanii Andres Mendoza, Dayro şi Pepe Moreno aducînd fantezie în joc. Mihăiţă Pleşan şi căpitanul Mirel Rădoi au revenit şi ei după accidentari, faţa Stelei în acest moment fiind una complet schimbată. Astfel, echipa din tur, pe care şeful LPF nu o vedea în primele şase locuri în campionat, se află acum pe locul 3, la distanţă de opt puncte de liderul CFR Cluj, formaţie pe care a învins-o, în Ghencea, cu 3 - 1.

Echipa Stelei din meciul tur, cu Pandurii: Zapata - P. Marin, Baciu, Rada, Neşu - Nicoliţă, Ov. Petre, Lovin (Croitoru ‘82), Cristocea (Surdu ‘46)- N. Dică, Iacob (Neaga ‘55)

Echipa probabila a Stelei, pentru meciul de mîine: Zapata - Golanski, Goian, Ghionea, Emeghara - Ovidiu Petre, Radoi, Mendoza, Plesan, Dayro - Pepe Moreno

AddThis Social Bookmark Button

Copos s-a rugat la biserică pentru “miliţienii” de la Dinamo

March 7th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

Patronul Rapidului, George Copos, a mărturisit că motivul pentru care a fost la biserică împreună cu Gigi Becali, duminica trecută, a fost pentru a-l ruga pe Dumnezeu să-i ierte pe dinamovişti după “blatul” cu Mioveni.

AddThis Social Bookmark Button

Nu mergem la Olimpiadă

March 7th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

România a ratat calificarea la Jocurile Olimpice de la Beijing!

Victoria din această seară ar fi dus ţara noastră la Olimpiadă după 12 ani.

AddThis Social Bookmark Button

Lupescu îi răspunde lui Gigi Becali

March 7th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

   Întrebat ce părere are despre declaraţiile finanţatorului FC Steaua, Gigi Becali, care a afirmat că la meciul CFR Cluj - Gloria Buzău va oficia o brigadă din vestul ţării, Lupescu a răspuns: “Fiecare are rude în vest, în est, în nord, în sud. Acum ce să facem, să-i mutăm pe toţi în mijlocul ţării?

O să încercăm să facem o propunere ca să mutăm toţi arbitrii în Sibiu sau Braşov şi echipele de acolo să nu promoveze în Liga I ca să nu fie arbitrate de arbitri de acolo”.

AddThis Social Bookmark Button

SZEKELY, MAI APROAPE DE CFR CLUJ

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

TRANSFER Copos sustine ca înca îl mai doreste pe “otelarul” Szekely la Rapid, însa nu poate sa-i ofere un salariu de 200.000 de euro. “Noi îl dorim pe Szekely si am facut o oferta corecta fata de club, de 750.000 de euro, iar jucatorului i-am propus un salariu de 110.000 de euro în primul an. El a spus ca nu vine fara 200.000. Eu nu pot sa-i dau lui Szekely un salariu de doua ori mai mare decât al lui Lazar”, a spus Copos. In schimb, clujenii sunt dispusi sa-i satisfaca fotbalistului pretentiile, iar astazi vor înainta o oferta Otelului.

AddThis Social Bookmark Button

‘ELTON? IL ADUCEM LA ECHIPA A DOUA!’

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

SOC Brazilianul a cazut în dizgratia sefilor de la Al-Nasr si vrea sa plece din Arabia Saudita. Intrebat daca l-ar lua înapoi la Steaua, Adi Ilie l-a ironizat pe micutul mijlocas.

Dupa aventura sa mai degraba nereusita în Ghencea, Elton trece printr-o perioada dificila si în Arabia Saudita. Actuala echipa a brazilianului, Al-Nasr, traverseaza un sezon slab.

Desi la începutul anului, obiectivul era câstigarea campionatului, acum, dupa 15 etape, Al-Nasr se afla abia pe locul 4, la noua puncte de liderul Al-Ittihad. In aceste conditii, oficialii clubului au început sa-i critice pe jucatori, primul vizat fiind chiar Elton. Dupa o înfrângere la scor, 1-4 cu Al-Ittihad, în penultima runda de campionat, antrenorul formatiei din Riyadh, argentinianul Daniel Asad, l-a atacat pe Elton, spunând ca micutul fotbalist nu contribuie la faza defensiva. Mai mult, Asad a decis retrogradarea lui Elton la echipa a doua!

Marti seara, fostul stelist a evoluat pentru formatia secunda a celor de la Al-Nasr, marcând un gol din penalty în egalul cu Al-Ahli, scor 2-2. Totusi, zilele brazilianului în Arabia Saudita par a fi numarate. El vrea sa plece de la Al-Nasr, iar oficialii clubului l-au pus pe lista de transferuri. Desi cauta solutii pentru întarirea echipei, conducatorii stelisti nu iau în considerare readucerea lui Elton în Ghencea. Contactat de ProSport, managerul sportiv al ros-albastrilor, Adrian Ilie, a comentat ironic: “Daca ne mai intereseaza Elton? Da! Il luam înapoi, dar pentru echipa a doua, cu care vrem sa promovam în Divizia B. Serios vorbind, nu se pune problema sa-l transferam pe Elton!”.

3 goluri a înscris Elton pentru Al-Nasr în cele 15 etape trecute pâna acum din campionatul Arabiei Saudite.

AddThis Social Bookmark Button

ZAHARIA, CRISTOCEA SI CROITORU, IN STAND-BY

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

SITUATIE Cei trei jucatori ai Stelei se pregatesc în continuare cu echipa a doua a clubului. Croitoru a avut o oferta scrisa venita pe adresa clubului de la o echipa din Israel, dar a fost refuzata din cauza sumei de transfer prea mici, în timp ce interesul lui Energie Cottbus pentru Zaharia a ramas doar la stadiul de intentie. Antrenorul echipei a doua a Stelei, Leo Strizu, a vorbit despre situatia “exilatilor”. “Vin zi de zi la antrenamente. Cristocea se pregateste mai bine decât toata echipa”, a spus tehnicianul.

AddThis Social Bookmark Button

DANUT PERJA NU MERGE IN PORTUGALIA

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

ABSENTA Fundasul visiniilor, Danut Perja, si-a dislocat umarul la antrenamentul de ieri al Rapidului si nu va mai merge în cantonamentul din Portugalia. “La o prima impresie, accidentarea pare destul de grava. Cred ca va absenta circa o luna de la antrenamente”, a dezvaluit directorul tehnic al giulestenilor, Nicolae Manea. Daca Perja va lipsi o lunga perioada de la antrenamente, Rednic va apela cel mai sigur în meciurile amicale din Portugalia la belgianul Phillipe Leonard, ca solutie de înlocuire a cuplului Maftei-Marius Constantin.

AddThis Social Bookmark Button

SPARTAK MOSCOVA, INTERESATA DE RADOI

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

Vicecampioana Rusiei, Spartak Moscova, isi doreste achizitionarea jucatorului echipei Steaua, Mirel Radoi, conform publicatiei Tvoi Deni.

Sursa citata mentioneaza ca Radoi a fost urmarit de trimisii clubului moscovit anul trecut atat la meciuri din campionatul intern cat si la intalnirile din cupele europene. “Suma de transfer este estimata la aproximativ 8 milioane de dolari antrenorul Stanislav Cercesov fiind cel care va hotari inceperea negocierilor”, noteaza Tvoi Deni.

AddThis Social Bookmark Button

LOVIN: “ERA UN PAS IMPORTANT SA PLEC IN SPANIA”

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

Mijlocasul Stelei, Florin Lovin, a declarat pentru site-ul oficial al gruparii “ros-albastre”, www.steauafc.com, ca regreta faptul ca nu s-a putut transfera la Malaga, insa spera sa castige campionatul cu Steaua si sa aiba si alte oferte pe viitor.

„Transferul meu la Malaga nu se va mai realiza, deoarece spaniolii nu plateau toata suma de transfer acum, ci doar o parte, urmand ca restul sa fie achitat in vara. As fi ipocrit sa spun ca nu mi-as fi dorit sa se intample, pentru ca la prima vedere se poate spune ca este Segunda Division, dar Malaga este pe primul loc, la 8 puncte de ultima pozitie promovabila. Era un pas important in cariera mea sa joc in Primera Division, dar asta este viata si mergem inainte. Asta a fost singura conditie a spaniolilor, dar clubul Steaua a spus ca se poate discuta doar daca se achita suma integral, la semnarea actelor. Personal, imi doream foarte mult sa se realizeze acest transfer, fiindca era foarte bine pentru mine din punct de vedere material. Pana la urma, prima decizie este a clubului. Imi este foarte greu sa trec peste asta, fiindca ma gandesc si la bani, si la viitorul familiei mele. Doar pentru asta muncim cu totii. Una este sa castigi 70-80 mii de euro in Romania si alta sa castigi 400-500 de mii de euro in Spania”, a comentat Lovin.

“Poate vor fi si alte oferte. Vad prin ziare ca am oferte de la Le Mans sau alte echipe, insa eu si conducerea stim doar de cea de la Malaga si de la o echipa din Rusia, careia nu-i pot spune numele. Ma bucura ca am atras atentia mai multor cluburi, desi multi dintre noi suntem criticati de proprii suporteri. Altii din afara stiu sa ne aprecieze si sunt oameni care se pricep la fotbal. In acelasi timp, daca nu se va realiza niciun transfer, trebuie sa terminam acest campionat cu fruntea sus si, daca vor fi oferte si in vara, vom analiza. Fiecare fotbalist ajunge la un nivel in care vrea altceva. Probabil multi dintre jucatorii mai vechi ai Stelei vor altceva, indiferent de cat de mult le place aici. Se pune si problema financiara, deoarece pentru asta muncim. Avem o viata scurta si trebuie sa strangem cat mai mult, pentru a avea viitorul familiei asigurat. Si Dica a avut ghinionul sa se accidenteze anul trecut si a ratat oportunitati bune de a se transfera. Acum, vad ca are iar oferte. Speram sa nu se mai accidenteze si sa ne ajute sa luam campionatul. De cand am venit la Steaua, am prins mereu o „primavara europeana”. In acest moment, insa, este mai bine asa. Trebuie sa ne concentram numai pe campionat. Vad ca liderul aduce in fiecare zi cate un jucator si cred ca ramane principalul candidat la titlu, atat prin joc, cat si prin transferurile facute. Se vede ca este o echipa serioasa. Speram sa li se vada rezultatele in clasament, dar de pe locul doi. Sa fi fost acolo si sa fi avut evolutii bune, mi-as fi facut griji sa vad cum sunt adusi mai multi jucatori pe postul meu. Se pare, insa, ca cei de acolo au avut talentul de a instala o atmosfera datorita careia toti jucatorii sunt multumiti, atat pe plan financiar, cat si sportiv. Asta a contribuit la succesul lor”, a conchis mijlocasul stelist.

AddThis Social Bookmark Button

Steaua, interesată de atacantul peruan Andres Mendoza

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

FC Steaua este în discuţii avansate pentru achiziţionarea atacantului peruan Andres Augusto Mendoza Azevedo, în vârstă de 29 de ani, care a jucat ultima oară la echipa ucraineană Metalurg Doneţk, au declarat surse oficiale.

De-a lungul timpului, Mendoza a jucat pentru Sporting Cristal, FC Bruges, Olympique Marseille şi Dinamo Moscova. Poreclit “El Condor” sau “La Pantera”, Andres Mendoza are 36 de selecţii şi şase goluri în naţionala statului Peru, însă şi antecedente neplăcute. La 7 decembrie 2007, a introdus femei şi alcool în cantonamentul naţionalei ţării sale, cu două zile înainte de un meci cu Ecuador, motiv pentru care a fost suspendat pe termen nelimitat din naţionala statului Peru.

Conform caracterizărilor făcute în presa internaţională, Mendoza este recunoscut şi pentru faptul că ratează din situaţii clare de gol. Jucătorul peruan a fost însă principalul artizan al eliminării echipei Dinamo Bucureşti în turul doi preliminar al Ligii Campionilor, în 2002. Atunci evolua la FC Bruges şi a marcat două din cele patru goluri ale echipei belgiene în dubla manşă cu formaţia dinamovistă, scoruri 3-1 şi 1-0.

Directorul general al grupării Metalurg Doneţk, Evgheni Gaiduk, a afirmat că Mendoza este pe lista jucătorilor care nu mai intrau în planurile antrenorului şi cărora li s-a dat drumul să plece.

AddThis Social Bookmark Button

Prabusirea lui Poli Timisoara

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

CRIZA Marian Iancu a vândut multi jucatori importanti si da semne ca vrea sa-si limiteze investitiile în echipa.

Imediat dupa preluarea echipei, Marian Iancu a început sa investeasca masiv în proiectul Poli. In ultima perioada însa, patronul banatenilor da semne ca a mai pierdut din entuziasm.

Vânzarile lui Torje si Mansour la Dinamo sunt ultimele mutari care dovedesc ca Iancu nu numai ca vrea sa-si limiteze investitiile în echipa, dar încearca si sa-si recupereze banii cheltuiti în fotbal. Inainte de Torje si Mansour, bossul violetilor l-a vândut în Ghencea pe Ifeanyi Emeghara, cel mai bun jucator al lui Poli în sezonul 2006-2007. Golul creat de plecarea nigerianului nu a fost umplut nici pâna acum. La câteva etape dupa transferul lui Emeghara, si Plesan a ajuns la Steaua. Afacerea a rotunjit conturile clubului banatean, dar si postul lui Plesan a ramas descoperit. Tot în mandatul lui Iancu, Ovidiu Petre si Gigel Coman au ajuns si ei în Ghencea, primul fiind acum om de baza în echipa ros-albastrilor. Si Dinamo a fost alimentata de Poli, înainte de Torje si Mansour, Balace si Izvoranu ajungând în “Stefan cel Mare”. Interesant este ca Marian Iancu a dat de înteles ca exodul fotbalistilor nu se va opri odata cu ultimele transferuri la Dinamo. “In cadrul clubului mai avem câtiva Torje! Daca va fi nevoie, vom mai vinde câte unul!”, a explicat ieri bossul lui Poli la Sport.ro.

Vrea doar fotbalisti liberi de contract

Transferurile lui Torje si Mansour la Dinamo au adus 2.500.000 de euro în conturile clubului timisorean. Totusi Marian Iancu a cautat pe cât posibil sa evite cheltuirea unor sume mari pentru întarirea echipei în aceasta iarna. Tocmai de aceea, au fost legitimati Alin Stoica si Vali Badoi, amândoi liberi de contract, iar din vara, atunci când întelegerea lui Cosmin Contra cu Getafe expira, Iancu vrea sa-l aduca si pe “Gurita” la Poli. Singurii fotbalisti pentru achizitionarea carora s-a platit o suma de transfer în ultima perioada sunt Brezinsky si Borbely. Iancu sustine ca aducerea lor a costat 2 milioane de dolari, ceea ce pare a fi greu de crezut, având în vedere ca cei doi slovaci sunt mai degraba anonimi.

Patronul Iancu a vrut sa-l transfere pe Torje la Dinamo, iar Gabi a vrut sa plece. Acesta se numeste “business football”.
Dusan Uhrin jr., antrenor Poli Timisoara

A renuntat si la sediul BkP

In ultimul timp, tot mai multe voci sustin ca Marian Iancu nu mai are puterea financiara din trecut. Afirmatia este întarita de faptul ca au plecat mai multi jucatori, dar mai ales ca patronul timisorenilor a început sa-si vânda proprietatile. Astfel, Iancu i-a vândut recent presedintelui executiv al “câinilor”, Cristi Borcea, sediul BkP aflat în imediata apropiere a stadionului Dinamo. Patronul echipei de pe Bega si-a umplut conturile cu câteva milioane de euro, iar sefii “câinilor” sunt multumiti, pentru ca, atunci când partidele se disputa fara spectatori, ei pot urmari jocul de la loja imobilului.

Sumele investite de Marian Iancu

4 milioane euro în 2005.

7 milioane euro în 2006.

3 milioane euro în 2007.

1 milion euro în 2008.

AddThis Social Bookmark Button

Marius Popa si Gigel Bucur au fost convocati la nationala pentru amicalul cu Israel

January 17th, 2008 admin Posted in Stiri Sportive No Comments »

Portarul lui Poli Timisoara, Marius Popa, si atacantul Gigel Bucur au fost convocati de selectionerul Victor Piturca pentru meciul amical cu Israel, din 6 februarie, informeaza site-ul oficial al gruparii de pe Bega.

Popa si Bucur nu sunt singurii jucatori ai lui Poli Timisoara convocati la echipe nationale pentru meciurile amicale de la inceputul lunii februarie. Milos Brezinsky si Borbely Balazs au fost chemati la nationala Slovaciei pentru disputa cu Ungaria din 6 februarie, de la Limassol.

Cristian Daminuta a fost convocat pentru un turneu al nationalei de tineret, in vreme ce Artur Patras este in lotul Moldovei (Under 21) pentru jocul cu Romania, din 4 februarie.

AddThis Social Bookmark Button